Adrian Creta

Nimic nu pare a strica buna dispoziţie a familiei Soric în drumul spre Grecia. Nici măcar micile probleme apărute pe parcurs. Îi regăsim pe domnul şi doamna Soric printre munţii Macedoniei cu un ochi pe geam, şi cu celălalt închis, pentru că oboseala nu ţine loc de foame. Nevoile trupului îşi spun cuvântul, şi la prima benzinărie, domnul Soric testează bunăvoinţa unei toalete. Şi stă, de parcă se dă de mâncare, aducându-i aminte doamnei Soric o reclamă, a cărei întrebare enervantă revine încontinuu: “Tu…cât timp pierzi zilnic la toaletă?”.

Într-un final iată-l şi pe domnul Soric. Aleargă spre maşină, nu pare a fi satisfăcut. Nici nu poate fi altfel, mai ales că are în urma sa un lucrător de la benzinărie, vajnic deţinător al unei bâte de baseball. Domnul Soric urla ca din gură de şarpe: “Iartă-mă mămică – Fiindcă n-am putut păpa supica – Da cred c-a fost stricat pesmetu – Fiindcă, vezi, am înfundat din nou closetu” (Fără Zahăr – Ooops, am înfundat din nou closetu). Ajunge în maşina care demarează lăsând în urmă benzinarul macedonean ce, cu siguranţă, îi urează numai de “bine” domnului Soric. Scăpat de o bătaie cruntă, domnul Soric rânjeşte, ca unul care devine viteaz după război: “Prinde-ne bă dacă poţi – Ridică-te tu bă dintre toţi – Stăm pe loc şi tu te scoţi – Arată-ne tu bă tot ce poţi” (Grasu XXL feat Feat Smiley – Prinde-ne bă dacă poţi).

Maşina toarce liniştit, chiar dacă, uneori, parcă de la motor se aude un hârşâit grotesc. Emoţiile apropierii de Grecia, o face pe doamna Soric să arate de ce este o LADY, deseori ea scoţând capul pe geam, şi oferind celor pe care soţul său îi depăşeşte cu maşine un duios: “Dă-te bă plotoagă la o parte, ia bicicleta că ţi se potriveşte mai bine”. Evident că nu lipsesc din vocabular apelative suave precum: bou, dobitoc, idiot, prost, cretin…De parcă macedonienii, sârbii, etc. înţelegeau ceva. Aaa, şi totuşi cineva înţelege, şi răspunde cu un deget mijlociu ridicat în sus. Plus: “Nu ridici mâna pentru a mângâia – Deschizi gura doar pentru a ţipa – Laşi urme de durere şi ruşine – Cândva am fost la fel de prost ca tine!” (B.U.G. Mafia feat Bogdan Dima – La fel de prost ca tine). Eeee, nici nu e de mirare, e un român de-al nostru.

Şi timpul trece repede, şi iată-ne ajunşi la vama cu Grecia. Aici, iar coadă…la naiba, sunt şi ăştia balcanici, le place coada. Numai că aici cam nimeni nu mai respectă rândul. Şi nici vameşii nu sunt mai breji. Iar domnul Soric simte nevoia să le cânte: “Bună dimineaţa la Moş Ajun! – Am venit şi noi o dată – La un an cu sănătate – Domnul sfânt să ne ajute – La covrigi şi la nuci multe”. Noroc că grecii sunt oameni înţelegători, şi gustă gluma. Iar domnul şi doamna Soric, după 40 de minute de ros unghii, pătrund în Grecia. De aici alte 90 de minute îi despart de plajă. Dar despre asta data viitoare…

Ne reîntoarcem azi la drumul familiei Soric spre Grecia. Ultima oară rămăsesem la intrarea în Serbia, după uşoare aventuri la vamă. Acum, mult mai liniştiţi, domnul şi doamna Soric îşi vedeau liniştiţi de drum, prin frumoasa ţară vecină, dar printr-o perdea a nopţii extrem de deasă. Nimic nu părea că poate strica atmosfera. “Când eram tânăr fecior – Eram boala munţilor – Umblam ziua la vânat – Prin codru de brad” (Traian Ilea feat Valeria Ilea – Puşca şi cureaua lată), se auzea din spate, fie de la domnul fie de la doamna, frânturi ce se simţeau printre visele ce le treceau prin cap. Şi ce frumos visau.

Asta până la primele raze ale dimineţii, când foamea făcea stomacul să ghiorţăie în mod grotesc. Iar trezirea celor 2 s-a făcut într-un ritm alert: “Boonika bate doba – Boonika bate tare – Boonika bate doba cu măciuca’n casa mare!” (Zdob şi Zdub – Boonika bate doba). Cei 2 se trezesc brutal, şi dau de un vânt tăios. Clănţăneau dinţii în gură, de ziceai că bat nişte clopote deshidratate la biserică. “A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine, mai bine cu umbra ta” (Nicu Alifantis – A venit toamna) – se auzea tânguind doamna Soric, între 2 îmbucături dintr-o chiftea. Dar nu e timp de pierdut, şi din nou în maşină.

Drumul decurge lin spre vama cu Macedonia. Acolo surpriză, faţii macedoneni nu au chef de lucru. O coadă imensă se întinde pe vreo 3 kilometri, iar familia Soric se alătură celorlalţi nenorociţi care dau cu vorbe de duh în vameşii ignoranţi. Şi trec 10 minute, apoi 20, apoi 30, şi uite se face o oră. Iar refrenul preferat era: “Tot pe loc, pe loc – Saltă mai cu foc – Ţine sârba n-o lasă măi – Hop şi iar aşa – Saltă nu mai sta – Să iasă untul din ea” (Nicu Paleru – Hai cu sârba la şosea).

Într-un final în care drumul semănă ca şi cel al unui melc şchiop, se ajunge la vamă. Aici, plictisiţi de numărul mare de maşini adunate la post, macedonenii permit intrarea în ţara lor cu mişcări largi şi plictisite de mâini. “Vă zic bahto delo, delo – Şmecheria voastră-i zero – Vreau să-mi faceţi loc în faţa – M-am întors cu bani gheaţă” (Prinţesa De Aur – Vă zic bahto delo delo) se auzea dn maşina în care domnul Soric începuse să uite de înjurături, şi să prindă culoare în obraji.

Iar o dată intrat pe tărâm macedonean, acelaşi domn Soric devine melancolic: “Să fi bun pe drumul vieţii …aiaiaiaiaiai – Să fi bun pe drumul vieţii – Trebe` să ai şcoala vieţii… – Trebe` să ai şcoala vieţii” (Sandu Ciorbă – Drumul vieţii). Cam atât deocamdată, dar drumul continuă. Aşa cum şi povestea familiei Soric în drumul şi apoi în Grecia va continua în episodul următor.

În fiecare noapte îţi privesc somnul adânc, dar atât de frumos. Eşti perfectă chiar şi atunci când dormi. Mă uit la tine şi parcă oboseala dispare. Ştiu că dimineaţă îţi revăd ochii superbi, care îmi înseninează viaţă zi de zi. Şi dormi atît de liniştit…Te privesc cu acelaşi sentiment ca în prima zi, îngerul meu. Şi dacă până nu demult credeam că sunt un om urmărit de ghinion, doar privindu-te îmi dau seama că am greşit amarnic. Sunt norocos că te am.

P.S.: Să nu uit…îţi mulţumesc că exişti, şi că…restul îl ştii prea bine

Ne apropiem cu paşi mari spre ziua Învierii Domnului Nostru Isus Hristos. Sărbătoarea cea mai importantă a anului. Una care ar trebui să ne găsească curaţi sufleteşte, şi pe cât se poate chiar şi trupeşte. Lăsăm deoparte că de ani buni pentru mulţi Paştele înseamnă mese îmbelşugate, mâncare cât cuprinde, băutură la discreţie, pentru că nu-i aşa: o dată în an e Paştele! Dar să nu fim răi acum, nu e cazul.

Să ne găndim la cei mai amărâţi ca noi, pentru care Paştele poate însemna altceva. Ceva ce pentru toţi ar trebui să însemne: O SĂRBĂTOARE A LUMINII, O SĂBĂTOARE A FERICIRII, A BUCURIEI…Să nu uităm că de răstignirea și moartea lui Isus Hristos din Vinerea Mare, şi apoi învinerea sa. Una care a fost menită să ne facă pe toţi să fim mai bun.

Să avem parte cu toţii de Sărăbători Luminate, fericire şi zile pline de satisfacţii sufleteşti alături de familie şi de cei dragi. Lumina Învierii să ne călăuzească prin viaţă.

E cald, şi e duminică. Şi atunci unde îşi aruncă arădenii picăturile de energie acumulată cu atâta trudă într-un week-end prea scurt? În Piaţa Obor…Acum ştiu că unii, prea simandicoşi, vor spune că pe ei paşii nu-i pot purta spre un asemenea loc…Ei, aş…poveşti de adormit copii…

Buuuun…acum că am stabilit, ajungem la Obor…Lume pestriţă, vânzători gălăgioşi (dar pe bună dreptate), cumpărători la început timizi, după care perechile de mâini le regăseşti cotrobăind de zor, săpând pur şi simplu, prin maldărul de haine mai mult sau mai puţin vechi, mai mult sau mai puţin bine întreţinute, dar pe gustul tuturor…

E greu de crezut că cine ajunge în Obor pleacă acasă cu mâna goală. “Avem bluziţe tip solex la 5 lei” dintr-o parte, din cealaltă auzindu-se un mlădios “tricouri la 2 lei”. Ca să nu vorbim de oferte speciale, precum: “1 la 3 lei, sau 3 la 5 lei!”. Dar peste toate: “Azi am băgat marfă!”. I-auzi, şi la Obor, se bagă marfă!!! Că nu e nouă, am stabilit deja, dar sigur găseşti pe măsura ta o bluză, un  tricou, un pantalon, o geacă, o pereche de pantofi, dar şi…undeva pe o tarabă chiloţi şi sutiene la kilogram! Ce mai contează, le speli şi sunt ca…”noi”?

Furnicarul rezistă eroic ore întregi. Cei care cedează primii sunt aceia mai neobişnuiţi cu rabdarea, dar celorlalţi nu le scapă decât vreo 2-3 tarabe. În rest au cotrobăit totul. La final, vezi femei cu zâmbet satisfăcut pe faţă, bărbaţi cu un rânjet doar ca să le fie pe plac consoartelor (dar ce e în sufletul lor…), şi copii care par rupţi de lume, după ore de plimbat, fără rost din punctul lor de vedere.

Dar mâine, la început de săptămână mulţi îşi vor etala haine pe care scrie: D&G, Louis Vuitton, Adidas, Kappa etc. Hai că suntem “daţi dracu’”! După miezul zilei forfota se stinge încet, iar supermarketul de ocazie tinde să îşi încheie programul. Clienţii sunt fericiţi că şi-au înnoit garderoba, vânzătorii sunt mulţumiţi de afacere, şi toată lumea se pregăteşte de o săptămână ceva mai liniştită. Dar nu-i nimic, vine iar duminica, şi Aradul îl vei găsi în Obor.